PRIMĂRIA COMUNEI
SANTA MARE
Santa Mare, Romania

Prezentare generală

QR Code
Vezi pe mobil
Așezarea geografică

Teritoriul comunei Santa Mare este situat în extremitatea de sud-est a judeţului Botoşani, de-a lungul drumului naţional 24° C Iaşi-Ştefăneşti.
Se învecinează
– la est cu Râul Prut;
– la sud cu judeţul Iaşi;
– la sud-vest şi vest cu comuna Calaraşi şi comuna Todireni;
– iar la nord cu comunele Albeşti şi Româneşti.
Ca poziţie geografică pe glob, comuna Santa Mare se află situată între paralela 48° şi meridianul 24° (care trece pe la sud-est de satul Pesani, comuna Calaraşi, judeţul Botoşani).
Din punct de vedere fizico-geografic, teritoriul comunei Santa Mare este situat în partea de est a Câmpiei Moldovei, la contactul dintre cele două subunităţi morfologice ale sale, Câmpia Jijiei Supe-rioare şi Baseului şi Câmpia Jijiei Inferioare şi a Bahluiului. Limita dintre aceste subunităţi trece aproximativ pe valea satului Ringhileşti până la Ilişeni şi apoi pe valea Corogei până la Râul Prut.
Substratul geologic aparține Sarmartianului Cuaternarului

Istoria Comunei Santa Mare
Primele semne de locuire pe teritoriul administrativ al comunei Santa Mare sunt din perioada paleoliticului superior (35.000 – 10.000 înaintea erei noastre) şi ele atestă prin mărturii existenţa de aşezări omeneşti în această zonă( N. Zaharia şi colaboratori – „Aşezări din Moldova de la Paleolitic până în secolul al XVIII-lea”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1970, pagina nr. 22 ). Epoca bronzului ( 2000-1200 înaintea erei noastre), deşi a fost mai puţin cercetată pe raza judeţului Botoşani, totuşi unele descoperiri arheologice sunt cu totul remarcabile: astfel la Santa Mare s-a descoperit un important depozit format din unelte şi arme din bronz (seceri cu butoane, săbii, vârfuri de lance), considerat unul din cele mai însemnate depozite de bronzuri de pe teritoriul României ( Gr. Foritz – Depozitul de obiecte de bronz de la Santa Mare, publicat în „Arheologia Moldovei”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1964, pagina nr. 462). Descoperiri similare s-au facut şi din epoca fierului, care sugerează că încă de la începutul acestei epoci avem de-a face cu spaţiul carpato-balcanic cu elemente ale culturii materiale. Drept mărturie stau descoperirile arheologice din zona (Truseşti, Albeşti, Ştefăneşti, Bobuleşti, Rauseni, Todireni, etc.). În decursul istoriei, populaţia din teritoriul comunei Santa Mare a cunsocut multe frămânţări dar a constituit şi loc de popas pentru domnitori în drumurile lor prin Moldova cea Mare (Alexandru Lăpuşneanu 1557, Ştefan Tomşa 1564, Vasile Lupu 1635).

  • Suprafață: 6343 ha
  • Intravilan: 397 ha
  • Extravilan: 5946 ha
  • Populație: 2637
  • Gospodării: 1041
  • Nr. locuințe: 1264
  • Nr. grădinițe: 5
  • Nr. școli: 6
Administrativ
AVIZIER ELECTRONIC
Administrativ
DOCUMENTE RECENTE
Religie
CALENDAR ORTODOX

Ieri, 11 octombrie, am sărbătorit:

  • Sfântul Apostol Filip

Astăzi, 12 octombrie, sărbătorim:

  • Sfinții Mucenici Tarah, Prov și Andronic

Mâine, 13 octombrie, vom sărbători:

  • Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași
  • Sfinții Mucenici Carp, Papil, Agatodor și Agatonica

Poimâine, 14 octombrie, vom sărbători:

  • Sfânta Cuvioasă Parascheva
Ultima actualizare:
15:38 | 4.08.2025
Distribuie:
Comuna Santa Mare
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.