Conform Legii nr. 215 din 23 aprilie 2001,republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a administraţiei publice locale
• îndruma şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale;
• controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;
• asigurărepartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local;
• exercită controlul asupra activităţilor din târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri pentru buna funcţionare a acestora;
• răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat alcomunei sau al oraşului;
• organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţie autorităţilor administraţiei publice centrale rezultatele acestor evidenţe;
• ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei sau a oraşului, precum şi pentru decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari.
• poate îndeplini şi atribuţiile de ofiţer de stare civila.
Codul culorilor pentru calamități
ROSU: Sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate foarte mare (vant, ploi abundente, descarcari electrice, grindina, canicula, ger). Exista risc de viituri majore.
PORTOCALIU: Sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate mare (vant, ploi abundente, descarcari electrice, grindina, canicula, ger) Exista risc de viituri pe riurile mici.
GALBEN: Fenomenele meteorologice prognozate (averse, descarcari electrice, intensificari de vant, temperaturi ridicate) sunt obisnuite pentru zona respectiva dar care temporar pot deveni periculoase pentru anumite activitati. Exista risc de cresteri de debite si niveluri.
VERDE: Nu sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase
Avertizări hidro
COD GALBEN
Risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei , neconducând la pagube semnificative, dar necesită o vigilenţă sporită în cazurile de activităţi sezoniere şi/sau expuse la inundaţii. Depăşire COTE DE ATENŢIE.
COD PORTOCALIU
Risc de viituri generatoare de revărsări importante susceptibile de a avea impact semnificativ asupra vietii colectivităţilor şi siguranţei bunurilor şi persoanelor. Depăşire COTE DE INUNDAŢIE.
COD ROŞU
Risc de viituri majore. Ameninţare directă şi generalizată asupra siguranţei persoanelor şi bunurilor. Depăşire COTE DE PERICOL.
Ieri, 15 ianuarie, am sărbătorit:
Astăzi, 16 ianuarie, sărbătorim:
Mâine, 17 ianuarie, vom sărbători:
Poimâine, 18 ianuarie, vom sărbători:
